miercuri, 6 iunie 2012

Marcarea Zilei Internationale a Mediului prin "Incubatorul Verde 2012"


NEVOIA DE ECONOMIE VERDE a Capitalei incolteste in Gradina Botanica

~ marcarea Zilei Internationale a Mediului prin "Incubatorul Verde 2012" ~

 

Comunicat de Presa

Bucuresti, 6 iunie 2012

In pofida contextului politic si mediatic puternic influentat de campania electorala in curs, Forumul interactiv “INCUBATORUL VERDE 2012”, desfasurat in spatiile Gradinii Botanice "Dimitrie Brandza" a Universitatii din Bucuresti, cu ocazia marcarii Zilei Internationale a Mediului - 5 iunie, sub deviza "Economia Verde - te include si pe tine?", a reunit pe toti decidentii relevanti din randul autoritatilor centrale/locale, mediului de afaceri, diplomatic, academic si ONG din domeniile conexe economiei, culturii verzi, cat si protectiei ambientale.



Evenimentul s-a desfasurat in cadrul eforturilor Casei Europei - EUROLINK de a sensibiliza clasa politica si societatea civila asupra urgentei de a regandi transpunerea in practica a conceptelor-cheie de dezvoltare durabila, implementare a Strategiei UE pentru Regiunea Dunarii (SUERD) si a Sinergiei Marii Negre. Lucrarile au fost co-prezidate de ex Secretarul General Adj. ONU, E.S. Dl Ambasador Liviu BOTA si, din partea Consiliului General al Capitalei, de Presedinta Comisiei de Relatii Internationale, Dna Ana Claudia TAPARDEL. Printre institutiile cele mai importante care au fost reprezentate la nivel inalt s-au numarat Academia Romana, ANCS, Ministerul Mediului si Padurilor, MAE, Ministerul Agriculturii, Universitatea din Bucuresti, ArCuB.



Majoritatea invitatilor si participantilor - fie din randul expertilor, fie al militantilor - au fost de acord ca Europa, in ansamblul sau, dar, evident, ca si Romania, se afla la o rascruce in privinta abordarii mentinerii sale in competitia globala, dar si a rezolvarii unor grave probleme de protejare a mediului, acumulate in ultimele decenii. Pentru Capitala, pe fondul crizei financiare prelungite, provocarile par si mai mari si, in ciuda demararii unor proiecte de real succes, are de rezolvat numeroase probleme legate de resurse energetice, transport local, curatenie, de gandit intr-o noua perspectiva realmente integrata si racordata la presiunile mondiale - in special, pe fondul apropierii si dilemelor implicate de Conferinta RIO 20+, unde Romania va fi reprezentata ca delegatie la cel mai inalt nivel oficial de reprezentare. In final, participantii au evocat necesitatea impunerii unui Pact National de Mediu in favoarea Eco-Economiei,  conform necesitatii aplicarii complete si unitare a Strategiei UE 2020 si a standardelor de mediu comunitare si, in consecinta, au cerut autoritatilor centrale si locale un angajament mai energic si mai ferm in favoarea respectarii mediului si sprijinirii afacerilor si proiectelor eco-inovative.



Consultarea decidentilor si dezbaterile conexe s-au derulat pe fondul unei expozitii de proiecte si afaceri eco de succes in Holul Central al Facultatii de Biologie din cadrul Gradinii Botanice, a unor momente deosebite de animatie teatrala sustinute de trupa URBAN IMPRO, a expozitiei de bijuterii handmade marca Alin DINICA, precum si a celei de pictura si fotografie organizate de Gradina Botanica impreuna cu studentii plasticieni ai Universitatii "Nicolae Grigorescu".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu