sâmbătă, 12 noiembrie 2011

De ce nu avem bani pentru incalzire - penalitatile RADET

Luni, 17 octombrie 2011 si 24 octombrie 2011, au fost convocate sedinte extraordinare ale CGMB.
Ambele sedinte nu au avut loc din cauza lipsei de cvorum datorata Consilierilor Generali ai PD-L.
Proiectele de hotarare de pe ordinea de zi, au fost urmatoarele (cu tot cu link-uri pentru a putea fi descarcate):

1.
Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de încheiere a exerciţiului bugetar pe anul 2010
2.
Proiect de hotărâre privind aprobarea situaţiilor financiare centralizate ale Municipiului Bucureşti, activitatea proprie, pe anul 2010
3.
Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei/unor finanţării rambursabile interne şi/sau externe în valoare totală de până la 800.000.000 euro sau echivalent lei, în vederea restructurării datoriei în valoare de până la 500.000.000 euro şi contractarea de noi credite
4. Proiect de hotărâre privind înaintarea către Guvernul României a propunerii de emitere a unui act normativ pentru ştergerea/anularea penalităţilor pe care Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti - RADET le are de achitat către S.C. Electrocentrale Bucureşti S.A. - Sucursala Bucureşti
5.
Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii C.G.M.B. nr. 35/28.02.2011 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Străpungere Bd. Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu", în vederea continuării şi finalizării lucrărilor de interes public local
6.
Proiect de hotărâre privind înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "ADI EcoSal" în vederea realizării în comun a unor servicii de utilităţi publice
7.
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Penetraţie Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada Bucureşti - Piteşti
Unul dintre aceste proiecte, respectiv proiectul numarul 4, se refera la inaintarea catre Guvernul Romaniei a unei propuneri de emitere a unui act normativ pentru stergerea penalitatilor pe care RADET Bucuresti le are de achitat catre S.C. Electrocentrale Bucuresti S.A.
Este un proiect extrem de important pentru bucuresteni, care ar permite stergerea acestor penalitati pe care RADET le are fata de ELCEN, penalitati pe care oricum municipalitaea nu are posibilitatea si disponibilitatea financiara de a le plati si care ar permite, odata cu stergerea lor, inceperea platii efective a datoriei catre ELCEN si usurarea bugetului PMB si a bucurestenilor de o datorie de aproximativ 1 miliard de lei, datorie care in mod absurd, prin diverse procese intentante anual de catre ELCEN Radet-ului, a dus la blocarea conturilor RADET si chiar la imposibilitatea de plata a salariilor.
Procedura este simpla. ELCEN-ul este o Compania Nationala aflata in subordinea Ministerului Economiei, minister care face parte evident din structura Guvernului Romaniei.
Prin aceasta hotarare adoptata de CGMB se solicita Guvernului Romaniei stergerea acestor penalitati care greveaza bugetul PMB si care nu permit pe cale de consecinta plata datoriei istorice pe care Radet-ul o are catre ELCEN.
Sper ca intr-un final consilierii PD-L, PNG si PRM sa inteleaga faptul ca acesta hotarare de CGMB este in favoarea PMB si in interesul cetatenilor municipiului Bucuresti si sa nu mai tergiverseze adoptarea acestei hotarari, asa cum au facut la sedinta ordinara de la inceputul lunii octombrie, venind cu scuza penibila ca ne aflam in fata acordarii unui ajutor de stat si ca pentru stergerea acestor penalitati (care nu reprezinta datorie principala) avem nevoie de acordul Comisiei Europene.
Evident ca este doar o tergiversare si o amanare de neinteles si de neacceptat a adoptarii acestei hotarari, deoarece chiar daca ne-am afla in fata unei datorii de stat (ceea ce nu este cazul – lucru care s-a inteles deja din discutia cu reprezenantii Ministerului Finantelor si ai FMI), procedura fireasca ar fi aprobarea acestei hotarari, inaintarea solicitarii PMB de stergere sau anulare a penalitatilor catre Guvernul Romaniei si ulterior consultarea Comisiei Europene in legatura cu existenta unui ajutor de stat sau nu.
Mai mult decat atat, este evidenta reaua-vointa a consilierilor generali PD-L, avand in vedere faptul ca Guvernul Romaniei a doptat HG nr. 1/19.09.2011 si HG 938/28.09.2011, hotarari care prevad stergerea penalitatilor firmelor care isi platesc platesc datoriile catre Administratia Financiara pana la sfarsitul anului si stergerea a 50% din cuantumul penalitatilor pentru cei care isi platesc datoria (principalul) pana la 30 iunie 2012.
Daca Guvernul a gasit de cuvinta sa adopte si sa puna in practica o hotarare  de stergere a penalitatilor pentru firme, cum poate fi oare posibil ca acelasi Guvern sa nu accepte stergerea penalitatilor unei Companii Nationale, stergere care evident ar fi in interesul unei institutii publice si implicit in interesul bucurestenilor?
Cred ca este o intrebare pe care locuitorii acestui oras ar trebui sa o puna reprezentantilor lor din CGMB care tergiverseaza adoptarea acestei hotarari.
De asemnea trebuie spus ca in data de 8 noiembrie 2011 grupul PD-L – PNG  a convocat o sedinta extraordinara al carei scop real era schimbarea directorului RATB, Adrian Crit - care desi este membru PD-L se pare ca nu mai raspundea in mod „corespunzator”  ordinelor de partid - cu domnul Viorel Popescu, care este la randul sau tot membru PD-L, dar probabil unul mai obedient, si care va executa intocmai ordinele de partid.
Evident, in aceasta sedinta nu a avut loc nici o discutie pe tema penalitatilor RADET. Evident ca aceasta tema nu este pe ordine de prioritati si interese a celor de la PD-L si PNG.
Va atasez cu link si minuta sedintei din data de 6.10.2011, pentru a citi si dumneavoastra cum au decurs discutiile pe tema penalitatilor:
Sper totusi ca in sedinta ordinara, care va avea loc la sfarsitul lunii noiembrie, se va reintroduce pe ordinea de zi acest proiect, iar consilierii generali, in totalitate, vor da dovada de mai multa responsabilitate si vor aproba acest proiect.


sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Putin despre mine, putin despre politica

M-am nascut pe 16 decembrie, in aceasi zi in care a inceput Revolutia din 1989 la Timisoara. O zi in care, inca mai cred, ca in tara noastra a inceput lupta pentru libertate, democratie si demnitate. Si aceste trei cuvinte doresc sa-mi caracterizeze activitatea mea de om si de politician.
Mi-a fost foarte greu sa ma decid sa-mi fac un blog pentru simplul fapt ca intotdeauna mi-a placut sa privesc oamenii in ochii atunci cand le spun ceva sau cand le transmit un mesaj. Imi place sa spun lucrurilor pe nume, sa ma exprim direct si fara ocolisuri, fara teama sau retineri, cu conditia ca ceea ce am de spus sa reprezinte adevarul si sa am argumente pertinente in  sustinerea unui punct de vedere sau a unei cauze.
Totusi  lumea a evoluat si comunicarea on-line a devenit un instrument extrem de util si facil pentru a ne transmite mesajele, gandurile, credintele si trairile. Ca atare m-am decis sa ma altur si eu tuturor celor care folosesc acest mijloc de comunicare pentru ca mesajele mele sa ajunga mai usor la voi, prieteni, colegi, cetateni, alegatori si sustinatori ai unui partid politic sau altul.
Traim intr-o tara care se apropie tot mai mult de un colaps economic, politic si social. Aproape ca supravieturiea pe marginea prapastiei  a devenit un mod de viata cu care cetatenii acestei tari s-au obisnuit si resemnat.  Insa am convingerea ca datoria mea de politician tanar si responsabil este de a nu ma resemna si de a  lupta pentru a schimba ceva in aceasta societate, de a avea reactii fata de inechitatea sociala, fata de injustita si lipsa de coerenta si interes a celor care ne conduc.
Voi scrie aici despre mine, despre viata cotidiana, despre evenimentele care se petrec in fiecare zi si care ne afecteaza existenta, despre situatia dezastruoasa in care sa afla sistemul de sanatate, despre reforma esuata din educatie, despre saracia acuta in care traieste peste 75% din populatia acestei tari (pensionari, profesori, medici, studenti, functionari publici, etc…), despre modul falimentar in care se iau masurile cu caracter economic la nivel de Guvern, de atitudinea de sluga pa care tot acest Guvern o are fata de FMI, de neregulile si furaciunile din Parlamentul Romaniei.
De asemenea, legat de statutul meu de Consilier General al Municipiului Bucuresti, va voi prezenta aici activitatea mea si va voi consulta in legatura cu toate proiectele de interes pentru cetatenii Municipiului Bucuresti.